Ce se întâmplă cu o instalație de gaze după zeci de ani de exploatare?

Dacă două blocuri au fost construite în același an, înseamnă că instalațiile lor de gaze se află astăzi în aceeași stare?

Cei mai mulți oameni ar răspunde instinctiv că da. 

Dar una poate continua să funcționeze fără probleme majore. Iar cealaltă poate avea deja zone afectate de coroziune, îmbinări slăbite sau segmente care nu mai oferă același nivel de siguranță.

Tocmai de aceea, întrebarea pe care ar trebui să și-o pună orice proprietar sau administrator nu este „Câți ani are instalația?”, ci „În ce stare se află astăzi?”

În acest articol vom vedea cum îmbătrânește, de fapt, o instalație de gaze, de ce unele zone sunt mai vulnerabile decât altele și de ce starea tehnică este întotdeauna mai importantă decât vechimea.

Cea mai mare confuzie: dacă funcționează, înseamnă că este în regulă

Cea mai răspândită idee pe care o întâlnim în comentarii este și cea mai ușor de înțeles. Dacă aprinzi aragazul în fiecare zi, apa caldă vine, centrala funcționează și nu există miros de gaz, concluzia firească este că instalația este în regulă.

Dar funcționarea și starea tehnică nu sunt același lucru.

O instalație de gaze poate continua să funcționeze aparent normal în timp ce, lent și aproape invizibil, anumite componente încep să se schimbe. Zeci de ani de exploatare își lasă, treptat, amprenta asupra materialelor.

În fond, acesta este motivul pentru care simplul argument „a mers până acum” nu poate spune, de unul singur, nimic despre starea tehnică a unei instalații. 

O instalație de gaze nu rămâne neschimbată. Și este perfect normal.

La fel ca orice sistem aflat în exploatare zeci de ani, instalația de gaze este expusă permanent mediului în care funcționează. Trecerea anotimpurilor aduce variații de temperatură. Umiditatea și condensul acționează asupra metalului. Vibrațiile produse în exploatare și solicitările mecanice repetate lasă, în timp, urme pe care nu le putem observa de la o zi la alta.

Niciunul dintre aceste procese nu este neobișnuit și nici nu înseamnă că instalația este defectă. Ele fac parte din modul firesc în care orice instalație îmbătrânește după zeci de ani de utilizare.

A înțelege că o instalație se modifică lent, chiar și atunci când funcționează aparent normal, este primul pas pentru a înțelege toate celelalte măsuri de prevenție despre care am vorbit în articolele noastre.

De ce tocmai cele mai afectate zone sunt, de multe ori, cele pe care nu le vede nimeni?

O altă concluzie pe care o întâlnim frecvent este aceasta:

„Dacă instalația era atât de afectată, cineva ar fi observat până acum.”

Este o reacție firească. Dar pornește de la presupunerea că toate zonele importante ale unei instalații sunt vizibile. De fapt, cele mai expuse porțiuni sunt adesea exact cele la care locatarii nu au acces și pe care nu le văd niciodată.

Acolo unde conductele traversează planșeele dintre etaje. În subsoluri. În spații cu umiditate ridicată. În zone slab ventilate sau în locuri unde instalația intră în contact cu alte materiale de construcție.

Tocmai în astfel de locuri, efectele exploatării se pot acumula ani la rând fără să existe semne evidente pentru cei care folosesc instalația zi de zi.

Un exemplu este chiar porțiunea de conductă descoperită recent într-un bloc din Drumul Taberei. Coroziunea s-a dezvoltat într-o zonă de trecere prin planșeu, un loc care nu putea fi observat în exploatarea normală a instalației. Astfel de zone nu pot fi evaluate printr-o verificare obișnuită și impun necesitatea și celorlalte măsuri de prevenție.

De ce nu este suficientă o singură măsură de prevenție?

Sistemul de siguranță al unei instalații de gaze este construit din mai multe etape care se completează reciproc și care urmăresc instalația în momente și din perspective diferite.

Verificarea efectuată la intervale de maximum doi ani, confirmă că instalația poate continua să funcționeze în condiții normale de exploatare. Revizia, efectuată la intervale de maximum zece ani sau în situații speciale, precum o sistare a alimentării cu gaze ori o perioadă mai mare de șase luni în care instalația nu a fost utilizată, reevaluează instalația pentru etanșeitate înainte ca aceasta să poată continua exploatarea. 

Detectoarele de gaz completează acest sistem de prevenție prin monitorizarea permanentă a aerului din apartamente, se inspectează odată cu verificarea tehnică și se înlocuiesc la expirarea duratei de viață stabilite de producător, de regulă după cinci ani.

Privite separat, aceste măsuri pot părea că se suprapun.

Privite împreună, ele alcătuiesc un sistem prin care instalația este urmărită pe tot parcursul exploatării sale, tocmai pentru că nicio procedură nu poate identifica, singură, toate tipurile de risc.

Am explicat pe larg rolul fiecărei măsuri în articolele „Dacă ai verificarea la zi, de ce mai trebuie făcută revizia instalației de gaze?” și „Detectorul nu te salvează singur. Dar lipsa lui poate face diferența.” 

Concluzie

Discuția despre instalațiile vechi nu ar trebui purtată în jurul unei singure întrebări: „Câți ani are?” Întrebarea care contează cu adevărat este alta: „Ce ne spun astăzi dovezile tehnice despre starea ei?”

În fond, instalațiile de gaze nu îmbătrânesc după calendar. Îmbătrânesc în exploatare. Iar acesta este motivul pentru care deciziile nu se iau după vechime, ci după starea tehnică pe care o arată instalația astăzi.